Blog

Carte Baiatul care stia prea multe

Cartea asta… a ajuns să rămână cu mine, deși, fix în urmă cu un an, o aveam în bagaj pentru a o dărui cuiva.

În urmă cu fix un an… m-am întors într-un loc în care nu mai călcasem de nouășpe ani. Însă de care mă simțeam legată așa, cu un fir invizibil. Cum e și în iubire… Ceva oricum foarte puternic, doar că, de data asta, nu între două suflete, ci între două suflete și… un loc. Un loc unde am mai călcat cu siguranță. Și nu doar o dată, așa cum credeam inițial. O aparent simplă tabără. Undeva într-o pădure care avea la poale un… teren de baseball. De care mă lega o prietenie atipică, mută, veche… dar încă prezentă, cu… cineva de demult.

Înainte cu puțin de călătoria mea de anul trecut, chiar el îmi zisese “Sigur aici, dacă te întorci, vei găsi inspirație pentru următoarea ta carte!”. Și-am zis să nu mă întorc cu mâna goală, dacă tot aveam să mă aleg cu atât de multă inspirație (Prea târziu avea să fie următoarea mea carte, numele lui în ea avea să fie Reynald, dar eu încă nu bănuiam pe-atunci nici măcar un gram din toate astea…), ci cu… ce să fi fost oare mai potrivit? O mănușă de baseball de colecție? Un tricou de-al nu mai știu cărui nu știu din ce vremuri jucător de la Dodgers? Dar dacă nu simpatiza jucătorul..? Sau poate echipa..!? Mai bine o carte despre istoria baseballului?!

În căutările mele de zor pe internet, dau de o carte cu imaginea unui puști… ce credeți?.. îmbrăcat în tricoul celor de la Dodgers de mai devreme… Puști care trăda un devotament pe chip greu de confundat și greu de… uitat, în ciuda celor… nouășpe..?.. ani trecuți.

Eu sunt absolut topită după “coincidențe” și după felul cum ele mi-au purtat și continuă să-mi poarte viața. Iar numele autoarei… Cathy Byrd… m-a făcut să abandonez orice alte eventuale căutări și să verific disponibilitatea cărții în orașul în care locuiam atunci. Nu, nu mai aveam răbdare să ajungă prin curier de cine știe unde, ci eu o voiam atunci, pe loc, în mâinile mele, chiar dacă aveam să plec cu ea abia peste câteva zile.

Disponibilă într-un singur magazin, într-un singur exemplar.

Și-al meu a fost! Am plecat cu cartea înapoi acasă de la magazin de parcă aș fi procurat un lingou de aur..! Fără să știu că era, de fapt, mai mult decât atât… Am ambalat-o frumos și-am pregătit-o pentru bagaj, însă aveam rămasă o neliniște… Am rupt ambalajul și-am deschis-o ușor, încercând să nu-i fac urme de a fi fost folosită. Am citit introducerea. După câteva ore, aveam s-o fi citit pe toată.

Cum să zic… Imaginați-vă că un om e singur pe mare, pe o barcă nu foarte zdravănă. Înaintea ochilor i se-ntunecă cerul, iar previziunea unei furtuni nu prea vrea să lase loc de îndoială. În ciuda presentimentelor nefavorabile, omul nostru, fix înainte să-nceapă să tune și-apoi potopul, vede sub picioarele lui deschizându-se un culoar magic de trecere direct pe partea cealaltă, unde deja e senin și soare. S-or mai auzi ele tunetele de deasupra, dar măcar știe că șansele să moară în vreun vârtej în pustiul apelor s-au dus, gata.

Simțeam că drumul meu acolo, în tabără, trebuia făcut odată și cu asta basta. Trebuia să mă eliberez. De ce anume? Habar n-aveam și nici nu mai conta. Știam doar că eu trebuia să merg acolo, trebuia să merg înainte, orice avea să fie. Lăsând supoziții, teorii, “dacă” și tot ce-mi mai punea mie mintea la teste. Ei bine, dacă n-aș fi citit atunci cartea asta, culoarul ăsta magic al meu, sigur aș fi zăbovit… poate până la renunțare. Și-aș fi rămas agățată în niște lecții nerezolvate, cu sufletul lipsit de bucata care-mi rămăsese blocată de-atât de mult timp acolo.

Băiatul care știa prea multe… O carte scrisă de o femeie în care m-am regăsit nu doar cu nume-prenume, ci și cu gândirea, cu îndoielile și pașii prin care-a trecut, până să ajungă să creadă în… într-un altfel de Dumnezeu decât fusese ea învățată, într-o altfel de existență decât cea pe care o observase, până atunci, doar la suprafață, ca noi, toți ceilalți, de altfel, cu grămada. O femeie cu toate practic în rând cu lumea… până când fiul ei de nici trei ani i-a dat normalul în care se încadrau perfect ca familie peste cap. Cu pasiunea lui inexplicabilă pentru baseball, cu poveștile lui despre faptul că fusese cândva “un jucător de baseball înalt”, cu mișcările lui pe care nici măcar un jucător activ deja de câțiva ani nu le-ar fi putut reproduce atât de bine ca el… Cu semne în “teren” știute doar de “cei mari”, semne pe care nimeni dintre cei cu care el apucase să interacționeze până la vârsta lui nu avea de unde să-l învețe…

O carte care parcurge starea unei mame de la credința în religie și în nimic altceva până la credința în divinitatea aia cu tot cu… viețile ei anterioare, hipnoză, yoga, dar și cu cele ceva mai… umane. Mai exact, contradicții cu prietenii pe teme de domeniul “SFului”, acuze la adresa ei și-a fiului ei “nebun” sau “posedat de un mort”, ba unele purtate și primite chiar de la preoți, în care ea crezuse până atunci orbește și de care, chiar dacă acum doar uneori, încă îi era jenă.

Prin Băiatul care știa prea multe, Christian și Cathy oferă o sursă aproape de limita incredibilului de… devotament, de perseverență și de… credință, da. În propriile simțăminte, nu în cele imitatoare, induse sau preluate pe negândite. În propriul discernământ, nu în mintea manipulată atât de ușor de părerile nefondate ale celor din jur sau slab/ fals argumentate, fie ei și oameni dragi sau cel puțin apropiați.

Christian și Cathy se pun astfel pe tavă și devin, odată cu povestea lor contemporană care, din nefericire, încă se încadrează la povești “ciudate” de familie, încă “unii” care demonstrează că nu Dumnezeu ne cere “Crede și nu cerceta!”, ci tot omul. Pe când Dumnezeu cere taman opusul… “Nu crede, doar apucă-te și cercetează, până când te vei convinge singur!”. Exact asta face și Cathy atunci când alege, în sfârșit, să dea crezare sufletului ei, nu celor din jur, și merge, chiar și când rămâne, pentru o scurtă vreme ce-i drept, singură, până în pânzele albe, pentru a înțelege ce se întâmplă, de fapt, cu fiul ei, care se crede un jucător renumit de baseball aflat în viață cu nu mai puțin de un secol în urmă.

Am citit-o din nou zilele trecute. Tot dintr-un foc, ca prima dată. N-ai cum să citești cartea asta altfel oricum..! Și-o voi păstra și reciti ori de câte ori voi simți să “povestesc” toate secretele și cheile mele cu un străin, care nu știe nimic despre mine și ale mele, de fapt, dar care mă înțelege mai bine decât oricine din viața mea de zi cu zi. O așa ușurare înseamnă cartea asta pentru mine, dincolo de toate greutățile dinaintea ei, din ea și de la ea înainte..!

Și-o să înțelegeți, dacă o citiți, și legătura dintre ea și introducerea făcută de mine… dincolo de sportul în sine care să zicem că da, le-ar conecta oricum, la prima vedere, și o să mai înțelegeți sub încă o formă cât de frumos lucrează cu noi Universul, Divinitatea, Dumnezeu sau cum mai vreți voi să numiți ce ne definește.

Întotdeauna… dar absolut întotdeauna… e mult mai mult decât ceea ce pare… Iar noi n-avem de făcut nimic altceva decât să nu credem și să cercetăm până când ne convingem singuri de toate câte sunt!

Ca să pun și puțin piper la sfârșit, las și asta aici.

error: Conținutul este protejat!!