Sănătate alternativă şi holistică

Afecțiuni și surse emoționale

245.00 lei

Din cauza mediului în ritm accelerat în care am ajuns să trăim, ne-am îndepărtat tot mai mult de natură. Ne-am păcălit singuri, progresiv, crezând că pe drumul ăsta suntem din ce în ce mai aproape de o viață din ce în ce mai sănătoasă, că în direcția în care încă ne lăsăm purtați vom găsi, în sfârșit, la un moment dat, viața aia plină de ușor, bine și (…)

Oracolul LEJA

198.00 lei

Încă de prima dată când am interacționat, la rândul meu, cu Tarotul, am simțit, dincolo de acea prețioasă complementaritate creată, că este mai mult de-atât. Mult care, în timp, s-a dovedit a fi… puțin. Puțin… pe care am ales să-l și împărtășesc, odată ce am reușit să-l creionez pentru mine. Pentru că am convingerea că, alături de cei care rezonează cu (…)

error: Conținutul este protejat!!