Blog

Leja 21

Visul de azi-noapte și o întâmplare de zilele trecute m-au întors la două vise de anul trecut, dar și acum douăzeci de ani. Din nou.

Nu mă pricep la interpretarea viselor datorită vreunei specializări în direcția asta musai, ci din experiența strânsă în timp, pentru că, odată cu celelalte abordate în timpul ședințelor, pentru că tematica generală e oricum legată de subtil și de tot ce ține de partea asta mai… să zicem ‘ocultă’, cei cu care lucrez, instinctiv, adaugă la nelămuririle lor și “Ah, și să-ți spun ce-am visat azi-noapte!”, până la a-și nota toate visele avute în nopțile dintre ședințele noastre, instinctul meu îndrumându-mă, de fiecare dată, spre a elucida în întreg misterul. M-am cam obișnuit să îmbrățișez cam tot ce primesc. Să nu mă limitez la ce mi se pare mie că ar putea fi o limită. Să nu mă limitez deloc, de fapt.

Și nu de-aici e începută experiența în direcția asta, ci, ca mai toate celelalte ‘oculte’ ale mele, încă din copilărie. Doar că pe-alea de-atunci le-am înțeles tot abia acum, mare fiind. Și tot acum mare înțeleg și că, oricât de echilibrată am ajuns la nivel mental, emoțional, spiritual și de care o mai fi, oricât de nesimțită și de calmă, oricât de masterchef într-ale minții, trupului, sufletului, bla… mă nene, cercurile deschise sunt cercuri deschise..!.. și… vezi visul de azi-noapte, care m-a cam luat iar de păr și mi-a zis “Domniță scumpă, acilișa… cred că totuși ați lăsat ceva în așteptare, nu vi se pare?!”.

Știți întrebările alea despre regrete? “Regreți ceva din trecut?”, “Dacă ar fi să te întorci în trecut, ai schimba ceva?”, bla? Nu doar de când sunt zmeoaică sigură pe mine, ci dintotdeauna, chiar și-n cele mai proaste stări ale mele, am zis că nu, că eu nu regret nimic, oricât de strâmbe și proaste le-am făcut și le-am ales. Și așa am și simțit, de fiecare dată. Ăsta a fost și este răspunsul meu din sufletul sufletului! N-am regretat și nu regret nici acum nimica, nimicuța..! Pentru că toate, fiecare în parte, luate împreună, m-au făcut ce și cine sunt acum.

ÎNSĂ… Dacă ar fi să mă pot totuși întoarce în trecut, aș vrea într-un singur loc și doar pentru câteva secunde, nu mai mult. Aș vrea, da, exact, acum douăzeci de ani. Dar cu mintea, experiența… cu mine toată de-acum. Nu ca să schimb ce-a avut să fie după, ci doar ca să bag sub pielea timpului o bulă, un vid, ceva, orice, în care să pun doar “De-aici, ține minte. De-aici și înainte, și înapoi.”. Ca un piron. Nu știu la ce și dacă ar fi folosit, dar așa simt eu acum. Și-așa am simțit mereu, ulterior și ‘văzut’ într-ale mele momentul ăla. Și înainte, și înapoi…

Nu cred în alegeri pe dos ireparabile, doar de-aia există șefa Karma și-atâtea vieți la dispoziție, dar încă mă strânge capul în fața celor ireparabile în aceeași viață în care le-am făcut. Mai ales când văd că cu toate celelalte am făcut hara-kiri, pac, pac!… mai devreme sau mai târziu, oricât de imposibile păreau, oricât de cu mult mai greu de trecut, cu mult mai în mâinile mele, cu mult mai active, cu mult mai prezente, iar asta… asta fierbe încă în culise, cea mai de la început dintre toate, cea mai din spate, cea mai din… umbră, de sub pielea aia a timpului, sub care eu însă n-am apucat, n-am știut… așa cum acum mi-aș dori, să pun “De-aici, ține minte. De-aici și înainte, și înapoi.”, ca acum să știu cum și pe ce parte s-o iau, ca s-o… trăiesc. Indiferent cum o fi ea. Pe-asta eu NU ȘTIU cum s-o trăiesc. NU ȘTIU!

Pentru că e altfel, atipică, de altundeva… și nu mă lasă nici în zilele de azi, nici la nivelul de-acum… nici noaptea – vezi vise – să uit de ea, orice aș face în ce ține de mine…

Știu că am descris o nebuloasă, dar doar pentru că atât înțeleg și eu din ea. Încă. Și-am făcut-o doar ca să subliniez, pentru a n-a oară, că ce nu trăim până la ultima picătură din tot ce simțim în adâncurile noastre să trăim nu dispare cu timpul. Nimic nu se îndeplinește lăsat în neant, ci doar se… amână.

P.S.: LEJA a început ca o joacă pentru mine. M-am îndepărtat cu mult, în ultimii ani, de ideea de “ghicit” în cărți, deși am casa plină de toate soiurile de cărți, din toate culturile și colțurile lumii. M-am îndepărtat pentru că, în fiecare secundă din viața noastră, în funcție de energiile care ne stăpânesc, în funcție de relația dintre sinele nostru și mintea noastră și-n funcție de nnnnn..n alte lucruri, viitorul poate deveni într-o infinitate de feluri. Însă, pentru că nu mi-am pierdut și fascinația pentru adevărul din spatele imaginilor lor, am reformulat, după propriile mele simțuri și credințe, o formă a Tarotului care să-mi dea mie doar niște… ponturi PREZENTE. Pe LEJA îl am de patru luni. L-am consultat de patru ori, dintre care două în joacă, să văd cum merge, o dată pentru un prieten apropiat, chiar zilele trecute. Și-o dată azi. Nu mai vreau să știu ce va fi, pentru că ce va fi este doar despre a trăi, nu despre a ști. Eu încerc cu el doar să înțeleg acolo unde singură încă nu pot… ce ESTE. Doar nici prietenii nu ni-i întrebăm, atunci când le povestim despre câte-o situație, “Ce zici că se va întâmplă mai departe, din toate astea?” aka. viitor, ci “Ție a ce-ți sună toate astea? Ce crezi că înseamnă?” aka. prezent. Legat de ACUM. Nu? Iar azi eu am primit ce-i în foto. Și, dacă e să calc și dincolo de ce se vede, îmi dă 11, da. Și aici.

P.S.2: Melodia asta e de-acolo. Cu tot cu clip.

error: Conținutul este protejat!!