Blog

Coperta cioco-bucuiți

Io nu-s deloc cu dulcele, mie dacă-mi dai sărat și acru sunt cea mai fericită.

DAR. Când mi se face de dulce, tre’ să mănânc dulce maxim! Și nu de oricare fel..! Tre’ să fie un dulce de care nu mai mănâncă nimeni nicăieri, pentru că, pur și simplu, nu există.

Și pentru că-s sătulă de chimicale până peste cap – peste care, mna, am fost, cândva, dispusă să trec, asta dacă erau într-un dulce imposibil de bun… am zis că n-are cum, trebuie să meargă făcut ceva și-n casă bun, bun, dar bun de tot. Și cu ceva ciocolată, clar. Care a fost înlocuită, de fapt, de cacao… După care m-am dus încă o dată la magazin, pentru că prima dată chiar o ocolisem, conștient… PENTRU CĂ STAU FOARTE BINE CU MEMORIA și puteam să intru în foc cu totul că eu am o cutie cu cacao neîncepută acasă – care cred că s-a măritat, între timp.

M-am văitat, în ultima vreme, că nu mai am timp, implicit răbdare, să gătesc, că nu, că nu și că eu mai am abia de rapidități pac, pac acum. Se pare că am mințit. Azi am avut și răbdare, și o plăcere de nedescris în cuvinte, chiar dacă timp tot nu, să fac…

CREMĂ DE CACAO tartinabilă
– o conservă cu lapte de cocos – are la LIDL (ultimul market pe care-l mai plac, în ultima vreme) și costă în jur de 6 lei
– 3 linguroaie cu vârf cu cacao
– 2 linguri cu vârf cu zahăr brun
– zahăr vanilat
– o mână cu stafide – nu m-am gândit la migdale, dar există și o data viitoare
– semințe de chia, dar astea pot lipsi… blenduit tot, pus într-un borcan la frigider și, după vreo două ore… vedeți voi..!

și-apoi și niște BISCUIȚI-nu-știu-cum-să-le-zic
– făină albă + făină integrală din grâu
– zahăr brun
– zahăr vanilat
– stafide
– praf de copt
– praf de sare
– praf de mers de colo, colo…
– o lingură cu cacao
– un pahar cu apă călduță
– ceva mai puțin de-atât ulei
– și-apoi am amestecat și-am tot adăugat ba făină, ba ulei, până când am avut în uolițâ un aluat elastic, care nu mi s-a mai lipit de mână la frământat, aluat pe care l-am băgat la frigider cu tot cu uolițâ vreo două ore, cât am zburdat cu treabă – cu cât stă mai mult la rece, cu atât ies “bucuiții” mai crocanți. Ce??! Așa ziceam eu la biscuiți când eram mică și nu cred că-s singura..!
– am forme de toate felurile, dar, ca o gospodină adevărată ce sunt, n-am sucitor – pe care m-am chinuit să-l numesc SUCITOR, de data asta, și nu făcăleț, cum o fac de obicei și toți care m-aud s-au plictisit deja să mă corecteze, deși eu încă susțin că-s unul și-același lucru – motiv pentru care am făcut biluțele între palme, pe care le-am turtit tot între palme, tavă, hârtie de copt, cuptor la foc mediu, bătrân, de-ăla pe gaz, tava la ‘nijloc, i-am și întors puțin când începuseră să se rumenească pe… fund, cum s-ar zice… șî gaataaaa!

P.S.: Am zis că nu mai scriu rețete. Și cu asta am mințit, mna. Dar pe-astea chiar n-aveam cum… Și nicicum altfel decât împreună!

P.S.2: Odată am întins niște foi de cornulețe cu sulul de folie din plastic, aia de învelit alimentele la frigider, așa că nu mă mai corectaț’, că sucitor, făcăleț, mie puteți să-mi dați și-o bâtă, că o să fac și prăji-prăji cu ea, o să și bat pe cine mă tot corectează și-o să joc și baseball, na!

error: Conținutul este protejat!!