de Booknation.ro | aug. 1, 2020

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Cătălina Elena Potârniche: Sunt născută în Râmnicu Sărat, chiar în anul revoluției. Sunt pasionată de tot ce ține de cunoaștere, instinct, profunzimi, indiferent de domeniu. Mă revolt ușor la nedreptăți, însă, în egală măsură, în același timp mă motivez într-o îmbunătățire permanentă și caut să fac tot ce ține de mine pentru asta, atât pentru propria-mi persoană, cât și pentru cât pot eu și mă privește din exterior.

Îmi iubesc activitatea, asta fiind pentru mine cred cea mai mare realizare de până acum. Am încetat de mult să mai am un serviciu ca parte fracționară, viața mea de douăzeci și patru de ore fiind acum una armonioasă întru totul. Îmi place să mă caut continuu în toate, să descopăr în permanență câte ceva atât despre mine, cât și despre cele ce mă înconjoară. Sunt fascinată de nemărginirea care se-arată, pe măsură ce descopăr din ce în ce mai multe, fapt care îmi întărește constant convingerea, prea bine cunoscută oricum la nivel global cred, că viața nu este, de fapt, despre o țintă, ci despre parcursul ei în sine.

Caut în permanență să disec tot ceea ce societatea ne dă „de-a gata”, caut adevărul dincolo de ceea ce se vrea a fi inoculat. Citesc acum mai mult ca oricând, asta iarăși fiind o mare realizare pentru mine, pentru că în școală lectura pentru mine a fost o corvoadă. Vizionez tot ce ține de creație, artă, mister, ocult, structură fizică, psihologică, energetică, istorică și altele. Și despre mine tot ar mai fi, dar cred că am acoperit deja în linii mari o „primă întâlnire”.

B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?

C.E.P. Că abia acum îmi dau seama cât de inconștientă am fost, când am decis să o scriu, sau cât de curajoasă, însă mă bucur și mă felicit pentru asta. Am dus o luptă grea cu propria-mi persoană ca să reușesc. M-au încercat foarte multe stări, temeri, supoziții, pentru că trilogia este mare parte din viața mea, într-o proporție destul de mare fiind inspirată din întâmplările mele, implicit ale celor apropiați mie și nu numai. De aici și o mare asumare, trasă, după cum am zis adineauri, la vremea respectivă cred că mai mult de dincolo de conștient, instinctiv. Pe ideea „Cum o fi, o fi și gata!”. Cred că a cântărit mai mult dorința de a împărtăși niște situații cu care foarte mulți dintre noi ne confruntăm în viața de zi cu zi, fără a ști însă de unde să le luăm și unde să le punem, fără a ști cum să facem față cu brio greutăților din ele, fără a ști încotro să ne îndreptăm pentru niște soluții, pentru măcar puțină lumină înainte, decât a cântărit frica pe care încă o mai lăsam să mă facă să mă îndoiesc uneori de mine și de ce pot face cu ceea ce dețin. Și mai cred că atunci am început, cu adevărat, să funcționez real, cu totul, printr-una dintre cheile mele de bază: Odată ce ți-ai asumat cea mai sumbră variantă a eventualelor rezultate, nimic nu-ți mai poate sta în cale.

Vezi continuarea aici.