Blog

Impuritati 888

Nu cred că există alte greșeli… în afară de… de a primi puțin, doar pentru că, la un moment dat, n-am dat mai mult.
… în afară de… a ne judeca, doar pentru că, la un moment dat, n-am știut cum să facem altfel.
… în afară de… a ne înjosi, doar pentru că, la un moment dat, ne-a ridicat.
… în afară de… a privi de sus, doar pentru că, la un moment dat, ne-a înjosit.

Nu cred că există alte greșeli în afară de… de-a ne minți în privința adevărului.
… de-a ne împărtăși în fața minciunii.
… de-a ne încredința în brațele amăgirii.
… de-a ne dedubla înaintea alegerilor strânse.

Și în afară de… de a imita, în loc de a fi.
… și de a urma, în loc de a simți.
… și de… de a pluti, în loc de a păși.
… și de a râvni, în loc de a… dobândi.

De fapt, eu nu cred că există greșeală… alta în afară de a continua pe drumul acelor alegeri ale noastre care ne calcă, pur și simplu, încet și apăsat, puțin câte puțin, interiorul în picioare, sperând noi astfel că, poate, într-o bună zi, totuși ele cumva se vor schimba… sperând că poate se vor transforma cumva din ceva ce, pur și simplu, ne conduce, zi de zi, cu prea mult mai repede și mai aproape de nefericire și de un prematur sfârșit, în… “ce trebuie”.

De parc-am purta, zi de zi, ceva ce nu ne (mai) vine.

Asta cred că e, de fapt, singura greșeală în care chiar trebuie să credem, pe care chiar trebuie s-o luăm în serios, asupra noastră cu totul, s-o lăsăm să ne disece, s-o lăsăm să ne cuprindă, conștient și pe de-a-ntregul, dar doar ca să o facem să ne întoarcă din calea ei.

Cât încă mai respirăm.

Înainte de-a deveni totul prea târziu și prea amar pentru altceva în afară de regrete. Pentru că regretele, fără timp de altceva rămas la dispoziție, cred că trebuie să omoare mai crunt decât cea mai oribilă moarte dintre toate morțile care ne sperie pe noi.

Nu cred că există alte greșeli.

Și… da, cred că mai bine goi.

P.S.: Am avut articolul ăsta gata de aseară. Fotografia asta e făcută pe fix șase August (vezi dată piesă), la șase dimineața, aproape dormindă, în drum spre baie. Mi-a plăcut mult, dar atunci am simțit să nu fac ÎNCĂ nimic cu frumusețea asta a ei. Am simțit că-i potrivită pentru Duminică poate, pentru că soare și galben. Aseară în schimb a început să-mi curgă textul prin cap. Și l-am scris. Și-am editat și fotografiile. Deci am avut articolul ăsta gata de aseară… Numa’ că… nu l-am publicat. Am zis să las “pe mâine”. Nu de lene, de simț. Azi dimineață… îmi iau cafeaua în balcon, mă așez la măsuța mea și nu deschid cartea de care trag de n-o mai termin odată..!.. ci deschid Facebooku’. Nu urmăresc The motans, dar îmi apare totuși piesa asta cu mesajul “M-am întors!”. Atât.

P.S.2: În capul meu, partea asta a sunat așa: “Eu nu cred în visele uitate/ Pe un raft de sus pentru o altă dată carte.”..!!!… 😐

error: Conținutul este protejat!!