Vezi recenziile clienților
„CĂTĂLINA! Ce-aș mai putea spune în plus față de cei care au făcut-o deja, Cătălina e un OM FRUMOS, ca noi toți de altfel (doar că noi alegem câteodată să ne arătăm partea mai puțin frumoasă din noi), un OM cu bune și rele, dar care a căutat mereu răspunsul la acel DE CE? DE CE MI SE ÎNTÂMPLĂ MIE? L-a aflat și cu generozitate ni l-a împărtășit și nouă. Noi am "întâlnit-o" prin intermediul unei prietene, acum 4 ani, cam prin 2016, când am avut nevoie de ajutorul ei pentru a clarifica niște probleme. A fost...WOW! Și acum când îmi amintesc mi se face "piele de găină". De unde știa fata asta atâtea despre noi!? Cătălina ne-a deschis o fereastră spre cunoașterea de sine și spre CONȘTIENTIZAREA a tot ce simțim, trăim, iubim. Și da, uneori doare, dar e durerea aia pe care o trăiești cu speranța că după e muult mai bine! De curând ne-am întâlnit la o cafea și am descoperit un "pui" de fată, blondă cu niște ochi superbi albaștri, o prezență extrem de plăcută care îți induce o stare și o energie pozitivă, nici nu știu când a trecut timpul, am vorbit și povestit ca și când ne știam de o viață. Știu sigur că nimic în viață nu e întâmplător și dacă am întâlnit-o pe Cătălina a fost pentru că AȘA TREBUIA SĂ FIE! Îți mulțumim, Cătălina, pentru lumina pe care ai adus-o în viața noastră, să fii sănătoasă și Dumnezeu să te ocrotească!”

Familia Condriuc
/ Afacere proprie în domeniul agro-alimentar„Ai apărut în cale la un moment foarte dificil în viață (nu sunt oare ele toate?), când parcă totul se prăbușea în jur și nu aveam nici energie, nici voință de a mai lucra, lupta și spera. A fost soarta și/sau bunele intenții ale celor apropiați, dar ai apărut în viața mea pe neprins de veste ca o rază de soare într-o zi mohorâtă și fără de sfîrșit. În cîteva sesiuni ai reușit prin "echilibrare" și conversații, dar mai ales prin răspunsuri extrem de elegant formulate să-mi arăți acea cale, dar mai ales acea atitudine, încredere și respect în/pentru sine, pe care mă pot baza acum ca pe o sursă intimă de energie de a avansa și a realiza potențialul propriu. Ești acea voce gentilă care la momentul potrivit spune "poate încerci așa" sau "uite că sunt mai multe nuanțe în situația sau la persoana respectivă" - este greu de exprimat în cuvinte clare, cert este că cele 3 cuvinte-cheie care te caracterizează sunt pe bune Energie, Mentor și Motivare. Sper să ai parte și tu de liniștea sufletească și bunătatea pe care o împărți la cei din jur și să fii fericită în viață!”

Din motive personale, doar Emil
„Sincer eu nu prea știu cum să îmbrac în cuvinte ce însemni tu pentru mine. Cred că luminița pe care am văzut-o din mocirla în care mă zbăteam, speranța că lucrurile se pot îndrepta, o perspectivă nouă, motive de meditație pentru un “altceva” decât cunoșteam, fff multă speranță și multe așteptări, poate și îndoieli cu privire la deciziile mele. Într-un cuvânt, mi-ai deschis ușa spre o lume pe care nu o cunoșteam, pe care încă lucrez să o pricep... Oricum sunt o fire mai puțin aplecată spre meditație, spre răspunsuri filozofice, prea prinsă în mercantil și cotidian. Însă mă strădui să cunosc și să înțeleg ce este dincolo de ușa pe care mi-ai deschis-o!! Pentru mine ești o persoană specială și mulțumesc bunului Dumnezeu că mi te-a scos în cale.... probabil nu întâmplător; să învăț o lecție.”

Din motive personale, sub anonimat
/ Inginer„Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că în această lume zbuciumată a secolului XXI, arhiplină “cu de toate”, sunt persoane minunate cum e Cătălina. Ședințele pe care le am cu această fire plăpîndă m-au readus la viață, m-au scos din “mocirla în care mă găseam”. Fiecare ședință mă face să analizez mai profund lucrurile, acțiunile, comportamentul meu și al celor din jurul meu. Întîlnirea cu Cătălina e o lecție, lecția vieții, ea profesoară înțeleaptă, explică cu multă răbdare și dăruire tema, răspunde la întrebări detaliat, iar eu sunt discipolul atent la fiecare cuvânt rostit de ea. Cătălina, fata cu ochii albaștri ca cerul senin emană dragoste, bunătate, căldură, cumsecădenie, onestitate, modestie, smerenie…………., ne ajută să mergem pe drumul vieții mai sigur. Cărțile Cătălinei mă ajută la purificarea trupului și a sufletului, să mă bucur și să prețuiesc fiecare clipă. Să fii sănătoasă, scumpă Cătălina, să poți ajuta oamenii și Universul să te ocrotească!”

Eudochia Litra
/ Lector universitar - Chișinău„M-am adresat Vorbenergy într-un moment dificil, după o perioadă în care am suferit atacuri de panică și viața mea era puțin în derivă. Încercam de 1 an de zile tot felul de tehnici, de echilibrare și evoluție spirituală, care simțeam că nu dau rezultate și mai cu seamă, nu dobândisem liniștea interiorâ, după care tânjeam. Am luat decizia să lucrez cu Cătălina, după ce am citit cărțile "Terapie pentru suflet și minte", cu care am rezonat imediat. Cărțile sunt un etalon al faptului de cum ar trebui să ne trăim viața, în echilibru, atât cu interiorul, cât și cu exteriorul. Am așteptat foarte mult prima ședință și chiar dacă am lucrat de la distanță, încă de la prima ședință am înțeles că îmi va fi un ajutor valoros în a-mi așterne calea corectă. Lucrez de aproximativ 10 luni cu Cătălina, timp în care, la fiecare ședință mai dăm jos câte o foaie din calea către menirea mea. Cu ajutorul Cătălinei am reușit să înțeleg relațiile din viața mea, obstacolele din viața mea, unele lecții și semnificația lor, dar cel mai mult am reușit să înțeleg de ce trebuie să fac anumite schimbări pentru a avea parte de lumină. În vara 2019, am avut plăcerea de o cunoaște pe Cătălina, am petrecut câteva ore împreună, am întâlnit un om cald, cu un discurs argumentat, cu care pot aborda orice subiect, dar mai presus de toate un om corect, care trăiește viața corect și în echilibru. Cred că în viață nimic nu este întâmplător și întâlnirea mea cu Cătălina a fost aranjată acolo sus!”

Ioana Constantin
/ Manager vânzări firmă distribuție IT„Acum aproximativ doi ani, printr-o întâmplare căreia Cătălina îi spune soartă, am început să frecventăm un grup comun, de care ulterior ne-am rupt amândouă. Acolo însă am auzit-o vorbind prima dată despre Theta Healing, despre lumea spirituală și despre cum a pornit ea pe acest drum și așa am început să lucrăm împreună, prin aceste ședințe de echilibrare energetică ale ei. Pot spune că în acești doi ani am învățat enorm de la Cătălina. Am descoperit o lume despre care nu știam nimic, pe care mi-a explicat-o mereu cu răbdare. Lucrăm extrem de bine împreună, chiar dacă lucrăm la distanță. Atât ședințele de echilibrare, cât și sfaturile ei mă ajută să mă mențin pe linie dreaptă. O consider un om extrem de echilibrat, cu care îți face enorm de multă plăcere să lucrezi, căreia îi poți spune orice și care vine mereu cu un sfat pe măsură. Deși nu i-am spus niciodată ce anume mi-aș dori să lucrăm, a știut ea întotdeauna ce-a trebuit, m-a ajutat să înțeleg în detaliu această terapie, însă sfaturile ei ulterioare au contat cel mai mult pentru mine. O consider barometrul meu, motiv pentru care o recomand cu cea mai mare încredere tuturor, indiferent de momentul în care se află în viață!”

Alexandra Totoreț
/ Director general executiv„Întâlnirea cu Vorbenergy a fost total întâmplătoare. Am găsit niște texte extrem de bine scrise, clare și concise. Bineînțeles, am început să îi urmăresc activitatea. După o perioadă, am apelat la ea pentru a lămuri niște dileme. Nu era prima dată când apelam la un "om al spiritualității" (unii chiar cu expunere media considerabilă). La fiecare discuție cu Vorbenergy, am fost mirat de acuratețea informațiilor pe care le putea accesa. Și aici discutăm în mod special despre informații legate de trecutul meu, lucruri pe care nu le putea cunoaște în mod direct. Sfaturile date de ea au fost de un real folos, am reușit să lămuresc extrem de multe lucruri. În ceea ce privește cărțile publicate, Cătălina este la fel de surprinzătoare. Este surprinzătoare deoarece are, în ciuda vârstei fragede, o putere fantastică de a vedea și explica esențialul. Ia concepte complexe cum ar fi iubirea, fidelitatea, onestitatea, respectul și le ”rupe” în bucăți până ajunge la esență. Iar acea esență este prezentată în mod extrem de simplu și clar. Pe înțelesul tuturor. Nu scrie lucruri noi. Dar modul în care le scrie te face să le interiorizezi. Senzația este ”Dumnezeule, știam atât de bine lucrul acesta. Dar niciodată nu l-am înțeles AȘA!”. De fiecare dată când îi citesc scrierile îmi vine în minte un video publicitar utilizat mult în domeniul dezvoltării personale. Un orb, având lângă el un carton pe care scrie ”Ajutați-mă, sunt orb.”, stătea pe stradă fără să primească mulți bani. O fată se oprește lângă el, scrie ceva pe carton și pleacă. Banii încep să curgă. Ceva mai târziu, când fata trece din nou pe acolo, cerșetorul o recunoaște și o întreabă ce a scris. Iar ea îi răspunde ”Am scris exact același lucru, însă cu alte cuvinte.”. Ea luase adevărul scris de om și îl rescrisese în așa fel încât să producă vibrații în sufletele celorlalți. Scrisese ”Este o zi frumoasă, iar eu NU POT să o văd.”. Așa o văd eu pe Cătălina. Spune lucruri simple într-un mod care atinge suflete. Am avut și plăcerea de a o întâlni față în față. Iar prezența ei a întărit impresia anterioară. O femeie bine închegată spiritual, un om care îți arată prin modul de vorbire și gândire că tot ceea ce scrie vine din experiența ei practică, că își trăiește sfaturile înainte să le dea. Senzația de calm și căldură emanată a fost extrem de plăcută. Asta o face o alegere extrem de bună ca sfătuitor: o bună pregătire teoretică, experiența practică dobândită în mulți ani de muncă orientată înspre propria persoană, precum și un simț special, pe care doar cei dăruiți de sus îl au.”

Horea Andrei Borțan
/ Conducător activitate de transport rutier"Îi mulțumesc Universului că în această primăvară mi-a scos-o în calea mea pe ea, pe Cătălina. Cea care m-a trezit din hibernare și care-mi dă acum direcția corectă atunci când am nevoie. O “urmăream” din umbră, urmăream ce scrie, ce povești și cât adevăr spune despre noi, noi toți fericiții și minunații oameni. Oare chiar putem fi așa de fericiți, împliniți și extraordinari? Da, putem, doar că uneori ne lipsește curajul, încrederea și acceptarea că lucrurile chiar sunt menite să se întâmple într-un anumit fel, deci să le permitem să vină către noi și să fim super eroii vieții noastre. Primăvară, luna Aprilie, totul miroase a flori... este perioada când ne activăm motoarele la maximum și dorim schimbare, că deee, e primăvară! Doream schimbarea și eu, așa că mi-am făcut un cadou de weekend, cele 3 volume de “Terapie pentru minte și suflet”. Și ce cadou! I-aș mai zice “Terapie pentru o viață întreagă” și “Terapia care va schimba destine”. Sunteți invitați să vă convingeți singuri citindu-i cărțile Cătălinei. Orele 8 dimineața, metroul din București cu agitația lui matinală... s-a făcut liniște în urechile mele. Am deschis cartea și am avut un dialog, cu ea, cu această minunată fată care a stat pur și simplu de vorbă cu mine, cu sufletul meu. Zâmbetul, căldura și înțelepciunea cu care sunt scrise aceste cărți îți dau impulsul acelui catalizator pe care îl tot așteptai sau amânai. Da, noi putem schimba multe și Cătălina m-a luat pe mine de mână și m-a ajutat să mă întorc către MINE, să mă privesc cum nu am mai făcut-o până acum. Cărțile ei au fost devorate în câteva zile, dar nu au fost lăsate pe policioară apoi, ci au ajuns și la alți prieteni. Eu împărtășesc, dăruiesc și așa e frumos în viață, să facem cadouri, pentru o lume mai bună! Un alt dar și mai extraordinar pe care mi-l ofer sufletului sunt ședințele de echilibrare, pentru mine și mama mea. Lucrează săptămânal cu noi Cătălina, ședințele se petrec la distanță și cu ea putem vorbi absolut orice ne frământă, căci ea are acea cheiță fermecată cu care deschide uși cu zăvoare, ferestre cu obloane. Și, când le deschide, intră și acea lumină a soarelui, răsar și cele 7 culori ale unui curcubeu, culorile fericirii! Da, pentru mine și cei dragi Cătălina este sinonimul unui nou început, al dăruirii și iubirii de tot ce-i mai frumos! Am stat cu ea și la o cafea într-o dimineață, s-au scurs 3 ore și tot nu ne-am săturat de povești..! Îți mulțumesc mult, Cătălină scumpă, pentru toată lumina pe care ne-o aduci în viață. Ochii albaștri să-ți privească către cer când zboară un fluture și atunci să știi că și tu ești o minune!"

Silvia Litra
/ Manager în turism„Întâlnirea cu noi înșine nu e întotdeauna ușoară, nici plăcută, nici simplă... Ba aș îndrăzni să spun că e intempestivă de cele mai multe ori și atunci e foarte posibil să ne... rătăcim... să ne pierdem în necunoscutul din noi. Abia atunci ne dăm seama cât de departe suntem de noi, de sufletul nostru, câte lucruri, trăiri, experiențe, frici, frustrări, temeri și multe altele ne-au îndepărtat de simplitatea esenței noastre. Acolo unde eu m-am pierdut, fiind nesigură, fiind temătoare, fiind neîncrezătoare, am găsit-o pe Cătălina, am găsit energia ei și a cuvintelor ei... Am găsit Vorbenergy. Iar pe drumul ăsta al meu către mine, Cătălina a adus claritate, emoție, dar mai ales încredere... credință și... putere! Îmi doresc sincer ca... vorbenergya ei să "emită" cât mai mult și mai puternic. Eu îi mulțumesc pentru fiecare bucățică din ea..!”

Anca Oloeriu
/ Consilier juridic„Cum o descriu pe Cătălina pe scurt..? E destul de greu, pentru că despre un om ca ea simt că ai putea spune mereu ceva diferit... ceva nou, ceva tot mai frumos, pe măsură ce o cunoști... E genul de om care te surprinde mereu... cu cuvintele potrivite la momentul potrivit (fără să i le ceri măcar), cu sinceritatea ei debordantă (care m-a făcut să mă îndrăgostesc pe loc de cărțile ei), cu spiritul ei matur din spatele acelor ochi de copil, cu felul ei de a iubi tot ce ține de viață... Te surprinde, pur și simplu, cu câte haruri poartă în acel corp plăpând această minune de om, față de care eu personal simt o mare recunoștință și pe care o iubesc pentru tot ce reprezintă ea, nu doar pentru mine, ci pentru întreaga lume în care trăim. Cătălina, Dumnezeu să te binecuvânteze cu o viață tot mai frumoasă și plină de iubire, așa cum e sufletul tău! Te îmbrățișez cu drag și îți doresc mult succes în continuare în toate planurile tale... te susțin cu cea mai mare încredere până la capăt!”

Oana Cristiana Bălan
/ Instructor fitness„Dacă nu ai o Cătălina în viața ta, trebuie neapărat să îți cumperi una. De la premisa asta pornesc mereu când vorbesc despre ea. Cătălina este omul plin de neliniști, dar care îți oferă cea mai mare liniște, o oază de căldură și de frumos, este omul care știe cum să îmbrace cuvintele, cum să le potrivească și să le exploreze dincolo de înțelesuri. Fiecare scriere a Cătălinei este o bucățică desprinsă din sufletul ei, o experiență pe care, cu mult curaj, o împărtășește cu sute, mii de oameni care o citesc cu plăcere și care se oglindesc în fiecare trăire găsită printre file. Dar, mai mult decât atât, Cătălina este omul sensibil care știe să se bucure de fiecare dar al vieții, care știe să trăiască frumos și să aprecieze lucrurile mărunte, dar pline de însemnătate pe care Dumnezeu ni le-a dăruit. Pentru mine, Cătălina este o amprentă frumoasă și durabilă, căci este acel tip de om pe care, dacă nu îl cunoști ori nu îl ai aproape, îl cauți! Și îl cauți până îl găsești, căci ai nevoie de bunătate și sinceritate, de impulsurile alea care te trezesc.”

Alina Nicoleta Stroia
/ Critic literar„De-a lungul vieţii, cu toţii facem greşeli! Şi le repetăm, prosteşte aş spune… însă le repetăm pentru că, pe moment, poate aceea este singura soluţie, însă mulţumirea şi liniştea vor fi pentru un termen scurt şi cu un lung gust amar… De ce? Mă întrebam şi eu mereu... de ce? Păi de ce să avem răbdare şi să găsim o soluţie în timp? Mai bine ne punem singuri beţe-n roate, mai bine ne plângem în stânga şi în dreapta, că cineva s-o găsi să ne dea dreptate, chiar dacă suntem în mocirlă numai și numai “mulţumită” nouă. Mai bine ajungem pe la psihologi sau chiar la psihiatri care să ne spună să încercăm lucruri noi, cum ar fi: să încercăm să ne scărpinăm cu mâna stângă la urechea dreaptă, pentru că aşa vom avea satisfacţia că am realizat ceva nou în ziua respectivă! Ei bine, toate astea încetează în momentul în care te înarmezi cu răbdare, înţelepciune, credinţă în Dumnezeu şi accepţi faptul că toate se întâmplă... cu un rost! Orice faptă, orice decizie, orice zâmbet aruncat pur şi simplu, orice persoană care apare în viaţa ta, toate fac parte din tine şi din drumul tău în viaţă! Mi-a crescut încrederea în mine, oamenii din jurul meu parcă s-au transformat, binele e aici, doar, doar să îl iau în brațe, nu să fug de el… Nu pot explica în cuvinte ceea ce am simțit, dar pentru mine a fost ca un declic și impactul Cătălinei asupra vieții mele a fost pe măsură… pentru prima oară în viață am plâns… de fericire… pentru că sunt sănătoasă, pentru că sunt liniștită, pentru că mi-a dăruit Dumnezeu un copil minunat care mă adoră și e sănătos… pentru că am două mâini și două picioare, văz, auz, inimă să-mi bată în piept și să poată, în sfârșit, să aibă simțirile “potrivite”… pentru că prețuiesc puținul pe care-l am… pentru că pot munci… pentru că oameni minunați mă iubesc așa cum sunt… pentru că nu mai simt niciun pic de ură, pică, invidie, răutate în sufletul meu… pentru că știu și simt că sunt “curată” sufletește… și pot începe un capitol bun, frumos, liniștit din viața mea, încrezătoare și cu poftă de viață!… pentru că sunt puternică! Pentru că sunt ambițioasă! Pentru că totul se întâmplă cu un rost și merită efortul și așteptarea… pentru că mă bucur din lucruri simple așa ca mine… pentru că am lăsat în urmă tot ce a fost “gri”… și e bine, e bine să fiu eu, e bine să mă iubesc EU pe MINE… Mulţumesc, Cătă, pentru că m-ai ajutat şi m-ai învăţat toate acestea şi să nu mai dramatizez atât şi să mă bucur de orice lucru mărunt din viaţa mea pentru că, împreună, fac cât un întreg Univers. Şi ce crezi? Minunile se întâmplă… " P.S.: Conform aşteptărilor, este genială cartea!"

Lavinia Vișan
/ Creatoare artizanat„Cătălina. Omul pentru care îi mulțumești lui Dumnezeu în fiecare zi că l-ai întâlnit. Pe Cătălina dacă o întâlnești nu ai cum să o uiți și, dacă se întâmplă să o pierzi… o cauți până o regăsești, voluntar sau involuntar… pentru că ai nevoie de ea. Se întâmpla acum aproape un deceniu să întâlnesc o fată simplă și să legăm o prietenie. O prietenie începută tocmai din diferențele de caracter și stilul diferit de viață. Cătălina, o tipă plină de viață, un spirit liber și oarecum neconvențională… nu prea o puteai încadra într-un anumit tipar. Pe atunci nici prin gând nu ți-ar fi trecut ce avea Cătălina să ajungă peste doar câțiva ani. Drumurile noastre s-au despărțit în decurs de un an, aparent inexplicabil. Universul a făcut ca noi două să ne revedem la jumătatea distanței în timp de până acum, după aproape cinci ani. Șocul cel mare a fost când Cătălina mi-a povestit tot ce a realizat ea în tot acest timp. Lansase deja o carte, a doua era pe drum, iar ascensiunea ei continuă și în ziua de azi, cu 4 cărți lansate și a 5-a în lucru. Cătălina revenise în viața mea fix la momentul potrivit… moment în care eram căzută la pământ și nu aveam nici cea mai mică idee în ce direcție să o iau. A avut răbdare cu mine, mi-a împărtășit din secretele ei și a fost și este și acum alături de mine mereu. După acești ani de zile de când ne-am reîntâlnit, dar și după toți cei dinainte, pot spune că este unul dintre cele mai bune lucruri ce mi s-au întâmplat în viață. Nu doar că mi-a dat o direcție, dar mi-a dat direcția corectă și benefică pentru mine și acum sunt un cu totul și cu totul alt om. Un om plin de viață, cu vise de împlinit și lucruri importante de îndeplinit. Lucrurile se mișcă și se întâmplă asta datorită motivației din spatele lor și anume… Cătălina. Mulțumesc, Cătălina..!”

Alexandra Dana Badea
/ Creatoare de conținut„Cătălina este… o gură de aer proaspăt. Tânără, frumoasă și, de fiecare dată când stai de vorba cu ea, te pălește, pur și simplu, un sentiment bun, o stare de bine, dar și o senzație că stai de vorbă, de fapt, cu om bătrân, trecut de mult prin viață. Asta este clar o dovadă că nu trebuie să ai o sută de ani ca să tragi niște învățăminte din toate cele care ți se întâmplă, trebuie doar să te trezești. Ea așa este, o persoană trezită în sensul ăla suprem al cuvântului. Și emană asta prin toți porii și prin tot ce scrie, de altfel. Închipuiți-vă genul ăla de persoană care, cu un simplu gest, cu o simplă îmbrățișare, îți dă jos jumătate din povara de pe umeri, oricare ar fi aceea. La fel face Cătălina și în viața de zi cu zi, dar și în scris, o simți prezentă cu totul acolo în carte, o simți ca și cum te-ar ține de mână. Te trimite în viața ta cu ochii mai larg deschiși, doar spunând niște lucruri atât simple și de lumești... Dar cum le spune, aici e farmecul..! Are un stil aparte, cu care știe să mângâie sufletele, dincolo de cuvinte. Cătălina vede dincolo de încruntarea zilnică și de tensiunea din care mulți nu știu să mai iasă și te face, atât prin cărțile ei, cât și prin simplul fel de-a fi, să te trezești cu o întrebare aiurea în aparență, gen "Tu ești fericit?". Cei care deschid coperțile ei, dar și pe-ale cărților ei… întâlnesc cel mai bun exercițiu de-a se descoperi pe sine, în primul rând, și-apoi de a evolua și de a-și deschide și sufletul mai mult, în același timp. Felicitări! Felicitări, Cătălina! Merită să îi felicităm pe toți cei de lângă noi care fac lucruri minunate, care dau exemple atât de bune și ne fac viața mai frumoasă. Deci da: Felicitări din tot sufletul!!!”

Marius Tudor
/ Specialist în vânzări„Când mă gândesc la Cătălina, mă gândesc la cum a început totul pentru mine. Practic pe Cătălina am "cerut-o" într-un moment al vieții mele când am decis să caut, să cercetez, să cunosc. O prietenă comună mi-a recomandat-o atunci când eu îmi doream să lecturez ceva despre dezvoltarea personală. Să o citești pe Cătălina e ca și cum ai vorbi cu prietena ta cea mai bună, ea trecând dincolo de granița cuvintelor, ajungându-ți în minte și apoi în inimă. "Trezirea" cuvintelor ei împărtășite cu tine te zguduie, te motivează și îți dai seama cât timp ai pierdut, cât de mult te complaci și că-i momentul să te ridici și să lupți… de data asta, pentru TINE! Cărțile ei sunt bucăți de suflet împărtășite, care te captivează încă din primele pagini, pagini pe care vrei să le "devorezi", pur și simplu. Iar Cătălina... Cătălina este un om ambițios, muncitor și pregătit, motiv pentru care experiența noastră nu s-a rezumat doar la citirea cărților, ci mi-am dorit foarte mult să o cunosc și personal. Am participat la lansarea uneia dintre cărțile ei și am recunoscut-o pe cea care a pus o cărămidă în drumul pe care îl fac către mine. În concluzie, dacă cereți, vi se va da. Dacă vreți să vedeți lumea și viața la un nivel mai profund, spiritual și tânjiți după reîntoarcerea către normalitatea de altădată a vieții, căutați-o, citiți-o pe EA, pe Cătălina!”
