Blog

20170910_154213-01

Obișnuiam să vorbesc mult. Despre multe, vrute și nevrute. Nu suportam să tac, să mă abțin de la a-mi spune eu o părere, nu suportam să stau în liniște, în banca mea, nu suportam să nu răspund la cerințele și problemele tuturor cu fel și fel de idei, contre, argumente, soluții, care mai de care mai iscusite, din punctul meu de vedere. Când mi-am dat însă seama de două lucruri, am început să învăț să cam tac. De fapt, cred că a venit ea tăcerea de la sine. Am simțit de undeva dinăuntru că e mai bine așa. Să tac și să ascult. Instinctiv.

Primul dintre cele două lucruri care m-au adus la mine astfel a fost faptul că nu mă cunoșteam deloc, de fapt, nici măcar pe mine și-al doilea cumva a fost parte concludentă din primul și anume faptul că, atâta vreme cât eu nu mă cunoșteam nici măcar pe mine, atâta vreme cât haosul era cel care încă mă descria pe mine, înainte de oricine altcineva, haos căruia îi mai țineam încă, pe deasupra, și spatele ca tratament, era de-a dreptul absurd, dar și nesimțit să mă dau că îi cunosc pe ceilalți în așa măsură încât să mă mai pot și raporta la ei și la problemele lor, că doar asta afirmam, indirect, prin comportamentul meu, nu? Că eu dețin totul și luați de-aici, săracilor, din totul meu, că voi nu știți nimic!

Semne de alarmă am avut probabil dintotdeauna, că nu suntem chiar aruncați într-o oarbă ignoranță în lume, fără să ne mai și plesnească cineva peste ochi subtil, cu fel și fel de mesaje indirecte, la fel de probabil e ca nici măcar acum să nu le revăd+înțeleg în trecut chiar pe toate, dar pe unele sigur le-am reperat.

Unul anume a fost un mesaj primit de la vără-miu, când aveam vreo nouășpe ani, care îmi spunea să mă uit la Earthlings. Locuiam împreună și, până să ajungă el acasă de la serviciu, m-am uitat. M-a găsit stoarsă de plâns, blestemând ca cea mai specializată țigancă din lume.

Și-atât. Aia a fost toată concluzia mea după ce-am văzut Earthlings. Un plâns zdravăn și niște blesteme nerepetate vreme de vreo două ore.

Și-apoi încă vreo cinci-șapte ani de înglodare, în care tot n-am fost aptă să fac legătura.

Între timp, m-am cunoscut, mai pe scurt, ca să nu mă duc în altă direcție decât mi-am propus. N-a fost nevoie să revăd Earthlings și, deși mie îmi place să revăd filmele care-mi dau cel puțin o mică, mică lecție de viață, nici nu-mi doresc. Mi-am creat însă un spațiu al meu unde să pot deversa, fără să intru în albia nimănui altcuiva, ceea ce simt și resimt, legat de mine și de orice altceva. Pentru că haosul da, mi-o fi dispărut, dar nu și dorința de a împărtăși. Pe care mi-am educat-o și continui s-o fac în așa fel încât să fie la dispoziție doar, nu degete-ntre coaste și-n ochi de genul “Bă, ești chior, nu vezi?!”.

La fel cum un orgasm, amânat cât, cum, unde, când, cu cine trebuie, poate atinge categoric perfecțiunea pe toate planurile – fizic, mental, energetic – însem(â)n(ț)ând astfel pe deplin un bum!, un pas enorm întru echilibru tot pe toate planurile – fizic, mental, energetic – pe mai departe, în egală măsură o poate face și informația de împărtășit.

Citeam zilele trecute că “Folosința răului care există este direct proporțională cu binele pe care îl provoacă.”. Nu mai știu în care carte, că am ajuns naibii să citesc câte două, trei cărți în paralel, nu ca să mă fac eu megacultă, cum ar putea părea, ci din cele mai cretine motive sau ciudate coincidențe și întâmplări. De data asta, spre exemplu, motivul fiind că pe una tre’ s-o citesc cu lămâia lângă mine, că de, eu, mergând pe principiul “Ca să fie bine, tre’ să cunoaștem mai întâi răul pe toate părțile lui.”, vreau s-o rod din scoarță-n scoarță conștiincios și pe-asta, fie primită, însă, pentru că lămâia nu-i destul la cât personalism evocă, am nevoie și de ceva care să-mi echilibreze starea, aruncându-mi niște oase de ros și de la un nivel de mai sus.

Și pentru că “Folosința răului care există este direct proporțională cu binele pe care îl provoacă.” am ajuns să cred și la nivel general, global, la fel cum în ultimii ani am ajuns să cred despre provocările din viața mea personală întâmpinate încă de la naștere, că “nenorociții” care ne conduc, care ori sunt niște megaspirituali megaînzestrați și au megarăbdarea lui Dumnezeu pentru întreg labirintul în care ne zbatem ca niște pești pe uscat, ori – și aici aș paria și banii pe care nu-i am, dacă s-ar băga varianta la pariuri – sunt niște întruchipați ai răului de care am citit eu zilele astea, sub forma unora tot cu bale atârnând la gură ca la gura oricărui alt amărăștean din lumea asta, numai că plusul lor e din lichiditate fără număr și un tupeu ieșit din limitele normalului alăturat unei prostii crase, sunt, de fapt, aici ca să ne trezească din somnul cel de moarte și să ne determine să punem naibii odată osu’ la treabă, fiecare în pătratul lui. Că așa e-n puzzle, desenul nu e complet, dacă lipsește până și cea mai neînsemnată piesă.

Nu zic nici ca indienii, care au ajuns să creadă atât de mult în reîncarnare, încât scuza lor e “Lasă că e vreme și-n viața viitoare, la ce să ne grăbim!?”, dar nici ca noi, dornici să ajungem și la dreapta Tatălui, că de, să fie bine, să nu fie rău, dar și să avem, nene, mult, tot dacă se poate, acum, cât încă mai trăim, folosindu-ne de “Lasă că eu oricum nu mai prind vremurile alea!” și de “Lasă că din al nostru dăm și la cutia milei și, când o fi de judecată, Dumnezeu ține cont și tot pe dreapta ne trage.”.

E jale mare-n lume, da. Și în mare parte vina e a nenorociților menționați mai devreme, ăia tot cu bale-n colțu’ gurii, dar cu buzunarul mai gros. “Conducătorii din umbră”. Cele nșpe familii megașmechere de care tot aud de m-a luat plictiseala de când mă știu. Vaticanul apoi și altele. Ce ne împiedică însă să vedem tabloul complet este sistemul de acțiune – reacțiune. Ambalaj – conținut. Ce dăm – ce primim. Ce facem pentru ceea ce dăm – ce facem pentru ceea ce primim. Și, ca să ajung la zi, de ce să mai dăm, dacă oricum primim ce primim la schimb. Și putem include aici lejer de la relațiile de cuplu, până la relația pe care-o avem cu Dumnezeu.

Ne înghite pământul cu totul, da. Pe zi ce trece. Și cerul îl ajută. Ne plouă de ne găsesc toți dracii și, ca rezultat, ne cam… înghite pământul, da. Aerul? Ne dă cu virotice. Adică stingerea. Cu victime colaterale, deși nici măcar pe-alea nu le-aș numi astfel, doar pentru că la suprafață nu se vede motivul, dar și victime-țintă. Motivul aparent? Dumnezeu e nedrept și-i ajută pe nenorociți să ne distrugă de tot. Sau, mai simplu, și pentru noi ca scuză, dar și pentru El ca efort depus, ne-a întors spatele.

Motivul real? Undeva e un dezechilibru. S-a produs o ruptură – fizică, mentală, energetică – și, din cauza ignoranței noastre, pe zi ce trece ea crește, pentru că eforturile noastre sunt îndreptate către a vindeca simptomele, nu cauza. Nu că n-am vrea, că nu suntem păduchi chiar toți, dar sigur încă nu vedem în ansamblu ce se întâmplă. Încă privim totul la nivelul mării și ce-i deasupra. Ăla eu “Nu știu să-not!”, ăla eu “Nu-mi pasă, mie mi-e bine!”, ăla eu “Merge și-așa!” și alții de-alde EU de-ăștia.

Suntem încă la “Toate ca toate, dar gura noastră trebe’ să mănânce!”. Motiv pentru care sugem tot, radem tot, înmulțim pe de-a-ndoaselea, că de, gura noastră chiar trebuie să mănânce, nene! Încă pe sistemul plăcere, nu hrană. Și-acum eu m-am pregătit, pregătiți-vă și voi fie să apăsați dreapta-sus pe X, fie să vă plictisiți/enervați/lămâie, cum fac și eu cu cartea aia de care-am zis mai devreme/etc., pentru că încep.

Înmulțirea, creșterea și hrănirea animalelor CU DESTINAȚIE HRANĂ consumă peste jumătate din toate culturile lumii. Ne înmulțim ca chiorii, doar pentru că societatea ne agreează vai, Doamne, doar sub forma mama-tata-și-copilul, automat gura cere, deci se înmulțește și animalul. Peste jumătate din defrișările care au loc la nivel global sunt destinate terenurilor agricole, dar, atenție!, nu pentru consum direct, ci pentru pășunarea animalelor. Deci consum indirect. Care oricum nu ne asigură toate cele necesare, pentru că peste OPT SUTE DE MILIOANE de oameni suferă de subnutriție. Deci consum mare – valoare calorică vax.

Nu mai există alternative umane de a consuma produse de origine animală, pentru că, atenție!, nu este profitabil. Așadar preferăm, ca producător – prim cumpărător condiții mizere, zone supraaglomerate de creștere, jeg, aer greu, amoniac, deșeuri, răni, puroaie, fracturi de la greutatea prea mare a animalelor și spațiul prea mic pentru atât de multe animale la un loc, pe lângă care vine extra(senzorialul) și energia generată în corpurile animalelor de suferință, durere, groază, în timp ce mor, nu înainte de a li se smulge blana, jupui pielea, tăia cornul, unghia și ce alte extravaganțe mai plătește posesorul de lichiditate astăzi. Pentru că la TV marketingul merge pe pășuni verzi, două vaci la hectar, mâncare proaspăt culeasă de țața Floarea îmbrăcată tradițional, mângâiate și descântate când li se taie, agale, beregata cu un cuțit din argint ținut pe perne îmbrăcate în mătăsuri cusute cu fir de aur – uitați-vă la Earthlings pentru mai multe detalii. Nu mai țin minte sigur și nu vreau nici să-mi amintesc, dar pare-mi-se că prezintă și câte ceva despre mulții muncitori ai unor astfel de locuri care suferă de fel și fel de tulburări mentale, ba unii mai și recunosc că-și varsă toate frustrările asupra animalelor pe care le SACRIFICĂ. Se vindecă cumva de ceva astfel? Nu, doar se încurajează să facă așa și-acasă poate. Pe nevastă sau copii. Sau pe pisica din fața blocului, că tot animal e și aia, dă-o-n morții ei.

Lapte? E mai ușor să mori o dată, decât să trăiești un viol repetat, pentru că de, profitul trebuie maximizat. Naști? În maxim 72 de ore ți-e luat copilul. Definitiv. Laptele dedicat copilului tău e dat unor oameni, contra-cost, iar copilul, în funcție de sex, ori începe să facă pe mama, ca tine, de la 13 luni, ori pe fripturile în sânge până-n maxim 4 luni. Dar laptele primează. De, e mai ieftin și mai consumat, nu orice sărăcie își permite un kil de puiandru la grătar. Relația mamă-copil? Aceeași la toate viețuitoarele. Fără “Dom’le, n-au sentimente, n-au aia, n-au aia…”. E plin internetul de filmulețe cu toate animalele pământului în tot felul de relaționări, jocuri și distracții LIBERE.

Ouă? Tot selectiv, evident. Fata devine ouătoare, băieții, imediat după ce ies din ouț, uciși. Nu uman, bineînțeles. Că doar cine are angajați plătiți să piardă vremea cu fiecare pui mascul în parte din milioaaaa-rdele care-or ieși. Calitatea? Din aceleași condiții de mai devreme, nu, nu condițiile din reclamele de la TV care zic “ecologic, uman, fără cușcă”, ci din lumea reală, care denotă “supraaglomerare, înfometare, canibalism”.

Atât? Nici pe departe. Testare pe animale, care presupune pură tortură, continuă, până la inevitabilul deces. Blană și piele, că vezi, Doamne, îs de o calitate mai bună. Vax. Nici măcar praful din vârful bățului de chibrit nu e absolvit de producția de origine animală.

De ce? Că e mai ușor. Că suntem evoluați și avem orice la bot. Ca să nu mai pierdem vremea cu toate cele. Ne-am creat condiții și unelte pentru ca orice trebuie făcut să fie făcut mai ușor. Mai UȘOR, atenție!, NU mai BINE. Și profitabil într-un timp scurt, nu în perspectivă, “că nu mai apucăm noi vremurile alea!”.

Și… atât? NICI PE DEPARTE. Toată treaba asta, pe lângă stomac plin și berechet, mai cuprinde și altceva, tot egocentric, ceva ce acaparează natura absolut cu totul. Nepăsarea însoțită de fudulism, indiferent că nivelul e de săraci, medii sau bogați.

Pentru că problema nu ține doar de ceea ce mâncăm, ci de tot ceea ce consumăm, de la păpică până la odorizantul care emană miros de pini din WC. Ce contradicție, nu? Ne punem în WC odorizante PLINE DE TOXINE, atât pentru noi, dar mai ales pentru natură, mai ales pentru exact pinii ăia a care vrem noi să aromatizeze odorizantul baia, dar ce mai contează ce se petrece și dincolo de gaura aia în care ne uităm când tragem apa, atâta vreme cât la noi rămâne totul “frumos mirositor, strălucitor și fără urmă de bacterie!”!?? Apoi detergenții cu care ne CURĂȚĂM rufele, săpunul cu care ne CURĂȚĂM pe mâini, gelul de duș cu care ne CURĂȚĂM trupul. Demachiante, geluri, fixative, parfumuri. Și astea distrug tot la dublu. De ce zic asta? Pentru că, până la natură, care, apropo, ne înghite cu totul, nu-i așa?.. corpul nostru absoarbe prin piele până la 60% din produsele cu care intră în contact. Produse care ajung până în fluxul sanguin. Produse care astfel pot cauza până și probleme neurologice. Dar ce mai contează, atâta vreme cât dăm bine la imagine, nu? Ce mai contează că pielea pe care o încălțăm/îmbrăcăm, pe lângă faptul că e smulsă de pe niște viețuitoare, care SIMT, este tratată cu peste 200 de substanțe, printre care cianură, arsen, crom și formaldehidă, atâta vreme cât, ce naiba, cine mai are design unic ca al nostru la “mapuci”, ă?!

Ce mai contează emisiile de gaze – juma’ de kil de vacă generează aceeași cantitate de emisii pe care o generează conducerea unei mașini pe o distanță de cinșpe km, în timp ce juma’ de kil de cartofi doar 300 de m – cu efectul ăsta de seră care ne omoară vara, care, apropo, cu-adevărat agravează schimbările climatice!??

Ce mai contează că un hamburger din carne și cu niște brânzică în el consumă 3000 de litri de apă, pe când un burger pe bază de produse vegetale consumă cu până la 95% mai puțină?!!

Ce mai contează apa, ă? Apa. APA!

Dar pădurea? Ce mai contează și aia?! Ce mai contează că producția de carne necesită de peste 35 de ori mai multă suprafață de teren decât producția de proteină vegetală..?! Și că o lume de non-consum animal ar face ca utilizarea terenurilor agricole – implicit defrișările – să scadă în vreo treij de ani cu peste 70%, adică pădure, aer curat, natură, absorbție de ploi, echilibru cât Australia, China, SUA și UE la un loc?!!

Ce mări?! Plastic, nene. Pescuit nesimțit de masiv. Gunoi. Toxine. Pesticide, erbicide, îngrășăminte angro. Ferme și creștere animală. Ce dacă omorâm cu ele aproape 90% din mări!? “Nu mai prindem noi vremurile alea..”.

Consumerism idiot și prost înțeles. Înfățișare și măști de dragul a nici noi nu știm exact ce. Ce dacă omorâm tot, inclusiv pe noi, doar pentru că nu conștientizăm că și ceea ce e dincolo de ușa cutiuței noastre de chibrit tot din noi face parte?!

Mă încadrez la ‘vegan’, însă m-aș descrie mai simplu, ca fiind cineva care IUBEȘTE ANIMALELE și NATURA. Și pentru asta am decis să înțeleg mai multe din cele ce se întâmplă. În afară de Earthlings n-am vizionat niciun alt documentar. Nu mi-a trebuit. N-am vrut să retrăiesc ceva ce m-a sfâșiat oricum o dată și bine. Atât mental, cât și… mental. Adică și în ce privește conștientizarea suferinței la care supunem, cu un egoism ieșit din limite, animalele și însăși mama natură, dar și în ce privește conștientizarea produselor pe care le consumăm și care practic ne privează de o viață cu adevărat sănătoasă pe toate planurile – fizic, mental, energetic. Și că tot am zis iarăși de energetic, să nu uit, n-am abordat și tema bolilor, pentru că nu pun bolile în cârca alimentației, ci în cârca emoțiilor toxice și-a dezechilibrelor interioare, alimentația considerând-o un factor ce ține de simptome deja. Ce consider însă apăsător în ceea ce privește consumul de produse de origine animală – atât prin gură, cât și prin piele sau doar purtate pe corp – în legătură directă și strânsă cu energia, cu câmpul energetic al corpului, este apropiat de canibalism, în sensul de “obicei al unor oameni sau animale de a-și mânca semenii.”. Adică luăm asupra noastră câmpul energetic (cu toată încărcătura lui) al altui corp, odată ce, sub o formă sau alta, l-am consumat.

De ce? Ca să rezum motivele, dintre care și cele de mai sus:

  • pentru că nu-mi trebuie produse de origine animală pentru întreținere, îmbrăcăminte și adăpost.
  • pentru că pierdem la nivel global cantități în mase enorme de resurse, folosindu-le pentru a sprijini ceva ce NU NE TREBUIE (resurse care ar putea echivala, printre altele, spre exemplu, soluția foametei).
  • pentru că toate animalele sunt ființe care SIMT durerea și o gamă largă de emoții, inclusiv frica, tristețea și singurătatea și printr-un consum de produse de origine animală n-am făcut nimic altceva decât să particip la abuzul și tortura lor, incluzând aici carne, ouă, lactate, produse pe bază de substanțe de origine animală, produse care utilizează încă testarea pe animale, animale care reprezintă amuzamentul prin vacanțe scumpe în locuri exotice, circuri, grădini zoologice (la întrebarea “Și copiii unde să vadă animalele, în cărțile de la școală?!” eu mereu răspund cu “Da. Sau zic să muncim suficient de conștiincios și perseverent, încât să ne permitem să ducem copiii în adevăratul lux, acela de a călători noi în niște cuști pe roți într-un mediu neatins practic de picior de om, pentru a vedea și copiii animalele în realitate, dacă tot suntem bazați..!). Deși mie sincer nu mi se învârte sensul vieții în jurul văzutului unui leu în carne și oase sau în jurul călăritului preț de trei minute al unui elefant… Prima și ultima dată când am călcat într-o grădină zoologică a fost în copilărie, când încă nu știam ce știu acum, și-am plâns de m-am mai oprit doar după o bătaie zdravănă. La circ n-am fost niciodată și nici nu am de gând. La delfinariu tot așa, am fost o singură dată, pe la douăj de ani, aiurea aterizată acolo, și m-a afundat și mai tare în depresia în care oricum eram deja, departe de a mă amuza sau de a da vreun alt sens vieții mele deci.
  • pentru că, deși am impresia că doar casa mea pe interior/afacerea mea/casa mea de vacanță/x a mea/y al meu mă privește, tot din natură facem parte cu totul, de fapt. Din natura asta din care sugem tot, radem tot, înmulțim pe de-a-ndoaselea, că de, gura noastră trebuie să mănânce. Cașcaval în ambele sensuri.

Ce mănânc “ca să nu mor”?

FRUCTE PROASPETE
Mere
Pere
Kiwi
Portocale
Grapefruit
Lămâi
Limes
Piersici
Prune
Nectarine
Banane
Zmeură
Mure
Pepene
Pepene galben
Caise
Struguri
Mango
Cireșe
Căpșuni
Afine

USCATE
Stafide
Smochine
Chipsuri de mere
Chipsuri de banane

LEGUME PROASPETE/GĂTITE/CONGELATE
Broccoli
Morcovi
Țelină
Conopidă
Castraveți
Mazăre
Roșii
Ardei gras
Avocado
Dovlecel
Ciuperci
Sparanghel
Usturoi
Spanac
Porumb

Pâine
Tortilla
Brioșe
Covrigi
Paste

CEREALE INTEGRALE ȘI AMIDON
Ovăz
Orez brun
Quinoa
Șeitan
Cartofi dulci

FASOLE ȘI RUDE APROPIATE
Năut
Fasole neagră
Fasole roșie
Linte

  • Burgeri cu legume (pe bază de linte, fasole sau alte legume)

ALIMENTE BOGATE ÎN GRĂSIMI
Avocado
Lapte de nucă de cocos
Ciocolată neagră

ULEIURI
Ulei de cocos
Ulei de susan
Unt vegetal
Margarină vegetală

NUCI/SEMINȚE
Unt de arahide
Unt de migdale/nuci
Migdale
Caju
Nuci
Semințe de floarea soarelui
Unt de semințe de floarea soarelui
Semințe de dovleac
Semințe chia
Semințe de in măcinate
Semințe de susan
Tahini

LAPTE
Lapte de migdale
Lapte de ovăz
Lapte de nucă de cocos
Lapte de orez

IAURT/BRÂNZĂ
Iaurt de soia/migdale/nucă de cocos
Deserturi din Tofu
Felii de brânză vegană
Brânză cremă vegană

ÎNDULCITORI
Zahăr organic din trestie
Sirop de agave
Sirop din esență de arțar
Zahăr de cocos
Conserve de fructe
Fructe uscate
Chipsuri de ciocolată neagră
Stevia

IERBURI ȘI CONDIMENTE
Busuioc
Oregano
Cimbru
Chimion
Curcumă
Pudră de chili
Scorţişoară
Sare
Piper

Și-am dat doar niște exemple de produse bazice. Ele sunt cu sutele și pot crea însutit!

Ce mai fac pentru animale și natură, implicit pentru mine și echilibrul meu?

Caut, pe cât e posibil, să dau cașcaval, în sensul de bani, doar pe produse care nu conțin produse de origine animală și care nu testează pe animale. Adică încurajez companiile să schimbe macazul, forțat sau conștient, nu mă interesează.

Parfum, detergenți, gel de duș, săpun, tot ce ține de curățenie, atât casă, cât și fizic, care nu conțin produse de origine animală, care nu-s testate pe animale și care-s prietenoase cu natura.

Tampoane 100% din bumbac – nu plastic. Îh..!

Fără lână, fără piele. Fără puf de lebădă și alte nebunii.

Câine vegan de când am găsit-o, adică de doi ani și. Nu bate, nu troncăne. Lăsând gluma la o parte, când m-a auzit veterinarul, a zis că-s extremistă. Când a văzut cățeaua și analizele ei, a zis “Dacă poți s-o ții așa, ar fi bine, ia uite ce bine-arată! Și nici nu s-a îngrășat, deși e castrată, e toată numai mușchi!”… și ENERGIE cât cuprinde, că dac-o dau cuiva o săptămână, mi-o dă înapoi de ieri. La pisici nu mă bag, n-am și pe ele oricum le consider de pradă, nu de casă, deci… Cât despre castrat, regret că n-am luat-o mai devreme, chiar de când a fost găsită, NECASTRATĂ, pentru că nici cu asta nu-s de acord, având în vedere că n-o văd ca pe nimic altceva decât ca pe CALEA SIMPLĂ, dar NU RESPONSABILĂ. Adică e mai ușor să le tăiem animalelor din firescul lucrurilor lor, decât să ne educăm și să ne responsabilizăm noi întru o îngrijire și-o supraveghere mărită. Altfel, propun castrarea și la oameni, pentru că suntem prea mulți și prea… agresivi, să zicem.

E greu? Greu e puțin spus, mai ales în zilele astea când încă e doar un trend care costă nu mult, enorm, ba chiar, la raft, mai mult decât produsele din carne, al căror preț de producție este semnificativ mai mare, de fapt. Și mai ales în România, unde mai e și în râs încă, nu doar în trend.

Nu-s nici pe departe 100% în asta, ba cred că-s abia pe undeva pe la un 15-18%. Însă mă fac eu mare și… dacă ați rezistat până acum, plictisiți/enervați/lămâie, meritați să vă spun că e momentul să vă luați cu mâinile de burți și să vă pregătiți să și râdeți puțin…

… într-o zi, voi crea o comunitate ideală, care se va numi cu A, indiciu. O cetate ca asta din foto, doar din piatră și fier, doar că pe rotund, nu în colțuri… ah, și fără pic de lemn o vreau… și cu apă, aer, energie, totul, totul independent produs în circuit închis și natural. În jurul căreia să creez exact așa, o… COMUNITATE. Un model. Cu o bibliotecă mare, exact ca-n Frumoasa și bestia. O comunitate cu școli și îndeletniciri suficient de diverse cât să (re)dea independența întregii… comunități. Și astfel și putere DEPLINĂ în fața celor astăzi întruchipați ai răului (care există fix doar pentru a provoca binele din noi, CLAR!!).

Și nu glumesc, chiar dac-ați râs voi… Dar asta este din altă poveste, tot a mea, dar de mai încolo. Ce am vrut să zic, aici, în pătratul meu, cu toată alambicătura asta, de fapt, este că, din punctul meu de vedere, se întâmplă toate astăzi așa cum se întâmplă doar pentru că încă avem reflexul de-a gândi cu exteriorul – în mod special, cașcavalul, în ambele sensuri, de ce nu..? – și prea puțin încă, înspre deloc, cu interiorul – nu zic cu mintea, că și aia tot la lecția cu calcule simple e, ci cu intuiția, aia în perspectivă, ca să n-o dau în “suflet” și alte de-astea acum, după atâta lichiditate seacă.

De la ce m-am luat azi? Păi ce să zic, am început săptămâna bine, dar…

Am ieșit cu guranca la plimbare. Pe drumul clasic, pe lângă un câmp unde, de obicei, pasc niște oi, dar la distanță. Azi erau în buza șoselei. Cățeaua mea e fascinată de alte animale și, când nu se poate juca cu ele, se așază și doar le privește. Astăzi fiind oile atât de aproape, s-a așezat și le număra cred sau știu eu ce făcea ea..?! M-am apucat și eu să le număr. Băiatul care avea grijă de ele mi-a dat respectuos din cap și și-a văzut mai departe de treabă. L-am salutat și eu și mi-a fugit mintea imediat la bătrânul pe lângă care trec zilnic, el stând pe banca din fața unui bloc mai îndepărtat, nu mi-e vecin, uitându-se așa, spre nicăieri, și pe care, de câteva zile, deși nu ne-a făcut practic nimeni cunoștință, cum se poartă, am început să-l salut. Facem parte din același peisaj, nu? Adică din aceeași… COMUNITATE. Doar că din comunitatea asta de azi încă fac parte și unii ca neica destul de în etate (ai pretinde mai mult de la…) din stația de autobuz tot de azi dimineață, care, însoțit de o doamnă care nu-i era mai mult de o nouă posibilă “cucerniță”, a vrut să fie de două ori șmecher. O dată când a aruncat mucul de țigară încă aprins chiar pe unde aveam noi, eu și guranca, să trecem în drumul spre casă și a doua oară când, după ce l-am depășit, m-a întrebat, dacă sunt amabilă, să-i spun cu ce i-am tăiat coada “cățelii”. Extreeeem de amabilă am zis în gând (Doamne, mulțumesc pentru șansă!) și tare…

  • Cu țigara pe care-ați aruncat-o dumneavoastră mai devreme pe jos.
error: Conținutul este protejat!!