Blog

Prea tarziu alinas

De AlinaS, decembrie 29, 2019

Prea târziu este continuare romanului M-ai lăsat aici, un roman și o poveste tumultoasă, presărată cu suflet și bunătate.

După ce am citit M-ai lăsat aici, așa cum am menționat și în recenzie, am rămas profund impresionată fiind ceva nou pentru mine. Prin acest ceva nou, doresc să subliniez tehnica folosită de autoare și libertatea cititorului de a-și putea imagina cadrul, personajele și tot ceea ce se regăsește în poveste. Tocmai din această cauză, m-am bucurat atunci când am răsfoit noul roman și am observat că structura este aceeași.

Dar, ca să o luam cu începutul, trebuie să menționez că, la sfârșitul primului volum am rămas cu promisiunea că va urma. Sigur că abia așteptam să urmeze așa că, am întrebat-o pe Cătălina dacă poate aproxima o dată. Ținând cont de faptul că scrierile sale sunt bazate pe fapte reale și, chiar și personjele sunt reale, evident că nu a putut aproxima timpul în care va aduna suficiente trăiri pe care să le poată așterne pe foaie. Nu am fost dezamăgită ci doar foarte nerăbdătoare. Surpriza a fost că așteptarea a luat sfârșit mai repede decât mă așteptam iar Moșul s-a oprit la mine în acest an cu noul volum al Cătălinei, Prea târziu.

Am început această lectură imediat ce am terminat cu nebunia jobului (între timp doar tânjeam la ea) și, cred că era aproximativ ora 1 noaptea când, citind Prea târziu, am simțit nevoia să mă opresc și să îi spun Cătălinei cât o admir. Știu, era târziu dar trebuia să o fac.

Da, o admir. Pentru curajul de a pune totul pe foaie, pentru curajul de a ne servi cu viața ei, așa cu bune și cu rele, fără să îi pese de critici sau judecăți. Pentru toate acestea nu pot decât să o admir. Am savurat și această lectură și m-am bucurat să găsesc printre file frânturi din poveștile noastre, nostalgie și doruri.

Prea târziu începe așa… continuarea aici.

error: Conținutul este protejat!!