Reducere

3,344.00 lei 1,584.00 lei

Trezire energetică 19

Știm deja că plexul solar este, de fapt, creierul nostru emoțional. Sau, cum îmi place mie să-i mai spun, creierul nostru energetic.

Ei bine, când el este acaparat de griji, frici, îndoieli sau, mai rău, de atacuri, totul începe să funcționeze haotic. Sau încetează, puțin câte puțin, să mai funcționeze. Începem atunci să ne simțim fazi, lipsiți de puteri, de inițiativă, de motivație. Nu mai gândim și nu mai acționăm cum ar fi benefic să o facem.

Rezervorul forțelor noastre este acum secătuit, moment din care nu doar că mintea ne devine încețoșată, ci și organismul începe să cedeze, ajungând la diferite blocaje și boli.

Cum ar fi însă, în astfel de momente, ca o sursă curată să ne umple, din nou, plexul solar cu energie bună, pură, echilibrată? Să ne imaginăm cum ar fi ca un impuls puternic de energie aflată în echilibru absolut să ne cuprindă brusc plexul solar, în timp ce toate impuritățile subtile ar fi efectiv expulzate afară din corpul nostru energetic?

Totul ar reveni la starea de echilibru, ea resimțindu-se ulterior, treptat, atât în starea noastră afectivă, cât și în corpul nostru fizic. Nivelul nostru vibrațional ar crește și el și, odată cu toate astea, rezonanța noastră ar (re)deveni compatibilă cu factori benefici nouă.

Ne-am (re)direcționa către medii de lucru sau de trai benefice nouă, către oportunități, către OAMENI.

Schimbul de energie dintre noi are loc de la distanță, eu luându-ți ce-i toxic, înlocuind totul cu lumină.

Ședința durează în jur de 15 minute, timp în care este posibil să resimți o sete foarte puternică. Îți recomand, pentru asta, să ai mereu apă la îndemână.

După cele 15 minute, te poți relaxa, mulțumind Universului împreună cu mine pentru ce ne-a dăruit să facem împreună, acum și pe mai departe.

În aceste ședințe sunt incluse măsurători pentru întrebările pe care le-ai putea avea.

Avantaje
– călătorești într-o lume nevăzută, cu lucruri doar de tine știute poate sau nici măcar, pentru a îndepărta toate acele blocaje care-ți obturează accesul la sinele tău superior
– afli despre vieți anterioare, cine ai fost și ce urmări ai lăsat atunci asupra vieții tale de acum
– înțelegi mai bine de ce, de când, de unde și ce-ai avut de învățat din toate
– îl dobândești pe ACUM, debarasându-te de CÂNDVA, fie el din trecut, fie din viitor

“Dezavantaje”
– riști să pierzi acel ceva sau pe-acel cineva pe care sperai să-l salvezi prin însăși terapia la care ai apelat, odată ce rezonanța ta începe să se schimbe
– viața toată, de fapt, ți se poate schimba radical – partenerul mult dorit, casa la care ai visat, viziunea aparent de neclintit și orice altceva a mai stat, până acum, drept rugăciune a ta de zi cu zi

* terapia energetică nu contravine niciunui tratament, de oricare fel ar fi el! 
* prețul per ședință în baza căruia se calculează pachetele este de 176 de lei

Recenzii aici.

error: Conținutul este protejat!!