Blog

DSC_0041

Ăștia care m-ați înjurat ieri pentru biscuți, mai puteți? Că eu mai pot.

Biscuiți-sărați-tăiați-frumos-cu-forme-de-prăji-cuțitul
– făină albă + făină integrală din grâu
– sare
– chimion
– busuioc
– cimbru
– praf de copt
– praf de curcumă (de-atât am mai avut)
– ulei
– apă călduță
– am amestecat, pe același principiu ca ieri, ba + făină, ba + ulei, până când aluatul a fost elastic și despărțit total și aparent definitiv de mâna mea, aluat care a stat și azi la frigider vreo două ore, cât am văzut un film despre care am fost tentată să scriu, dar m-am răzgândit, pentru că finalul a fost un clișeu total, o concluzie demnă întocmai de un film de Duminică. Rezumatul rezumatului, mare parte din film e o superlecție superprofundă, atât de relaționare în cuplu și în prietenie, cât și în relaționarea cu noi înșine, parcursă de la manipulare, până la sinceritate – doar că în el nu s-a spus și nici nu s-a dus adevărul până la capăt. Pentru că mai era “atât de puțin până pe 30 Iunie și cum să mai dai înapoi acum?!???”. Pe preaîntâlnitul principiu “Mai ușor accept gândul să trăiesc toată viața o minciună, decât provocarea adevărului de-a înfrunta o dramă de o săptămână, două, trei sau cinci… și ani să fie ăștia, deși n-aș prea zice, dar apoi liber clar la fericire pe toate planurile și pentru toate părțile… posibil astea toate, de data asta, chiar ‘până când moartea ne va despărți!’.”
– l-am întins pe toată suprafață tăvii, pe hârtia de copt… pe aluat, nu pe film… Cu mââââna, daaaa..!? Că nu mi-am luat FĂCĂLEȚ, de ieri până azi; apoi am tăiat cu formele cuțitul de mai devreme bucăți-bucăți și am băgat la cuptorul încins, foc mediu.
– când au început să se rumenească, am scos tava și am întors biscuiții, pe rând, da, ce, n-aveți răbdare..?!

Eu i-am servit cu un sos pe care l-am obținut punând în blender
– o cană cu roșii pasate
– semințe de chia
– sare
– piper
– busuioc iară
– ulei
– blenduind tot, apoi punând la foc mic împreună cu niște foi de dafin
– la răcit și-apoi la burtă

Guranca… a mâncat și ea, fără să respire, clar, dar s-a uitat cam dubios la mine sigur întrebându-se “Oare asta de ce-mi mănâncă mie mâncarea..?”. Dar ce treabă are forma, atâta vreme cât sunt și ăștia delicioși, nu-i așa?!??

error: Conținutul este protejat!!